Secesiunea

In lunile care s-au scurs intre alegeri si inaugurarea mandatului lui Lincoln , natiunea a putut percepe realitatea secesiunii cu oroare , fapt ce , insa , nu-i ajuta pe cetateni in tentativa lor de a opri procesul de deteriorare a relatiilor dintre Nord si Sud . Nordistii erau hotarati sa reziste in fata unor viitoare concesii, cu riscul utilizarii oricaror mijloace, in timp ce sudistii considerau alegerea lui Lincoln in functia de presedinte ca pe o amenintare iminenta la siguranta natiunii.
 In zadar elementele pro-Unioniste din Sud incercau sa ii convinga pe restul Sudistilor ca presedintele singur nu putea sa intervina in institutiile interne ale statelor si ca proprietarii de sclavi dominau inca Congresul si tribumalele. Aminozitatile generate  in urma unei decade de dezbateri nu s-au risipit. Extremistii aveau imaginea unui viitor in care Nordul mai bogat si mai popular avea sa ocupe noi teritorii si sa admita noi state suficient de numeroase pentru a le da posibilitatea de a aduce amendamente la Constitutie dupa bunul plac si de a domina intreaga guvernare .
Noile eforturi de a ajunge la un compromis erau facute acum doar de catre statele de frontiera , insa toate planurile de evitare a secesiunii au esuat.
Chiar si atunci cand Confederatia  devenise o realitate , putini si-au dat seama de iminenta razboiului. La inceput multi norsisti au fost tentati sa ramana pasivi. Presedintele spera doar ca poate evita un posibil incidenta inainte de sfarsitul mandatului sau .
Doua considerente esentiale l-au calauzit pe Lincoln  in timpul primelor 6 saptamanani ca presedinte . El insista mai presus de toate asupra pastrarii Uniunii. In viziunea lui , criza constituita de fapt un test al democratiei si legalitatii. Uniunea , dupa cum o vedea el, era ultima mare speranta a omului de a-si folosi capacitatile pentru a se putea autoperfectiona .
Un al doilea factor care il influenta profund pe Lincoln era necesitatea ca statele de frontiera sa ramana pe pozitie - facand parte din  Uniune , dar in acelasi timp mentinand contactul cu surorile lor prin Confederatie .
 In urma intensificarii diferitelor forte ale Confederatiei Statelor din Sud au atacat Fort Summer in apropiere de Charleston, Carolina de Sud  dezlantuind astfel razboiul civil, la 12 aprilie 1861.In luna aprilie si mai alte 4 state s-au alaturat Confederatiei : Virginia , Arkansas, Carolina de Nord si Tenesse.
Atacul de la Fort Summer anula orice orice posibilitate de amanare a unui conflict deschis timp de 4 ani pana la 9 aprilie 1865, natiunea divizata a incercat sa solutioneze probleme ale caror rezolvare nu a fost gasita pe timp de pace . In primavara lui 1861 , ambele parti dadeau dovata de incredere in capacitatea lor e a castiga .
Spre deosebire de pregatirea militara a fortelor sudiste , nordistii nu se aflau intr-o situatie prea fericita . Aveau nevoie de o perioada destul de lunga de timp pentru a-si aduce trupele la standardul militar potrivit conflictului.
Strategia Confederatiei avea in vedere actiuni de aparare a propriului teritoriu, urmata de obtinerea recunoasterii de catre puterile europene .
 In vederea atingerii acetsor scopuri , delegatii statelor din Sud au adoptat o constitutie modelata in multe privinte dupa Constitutia Unionista , cu exceptia unei mari accentuari asupra drepturilor statelor si a garantiei sistemului sclavagist in teritoriu.
In pofida pagubelor inregistrate de ambele parti, castigurile de pe urma razboiului erau imense. Doua dintre acestea , constituiau solutiile atat de discutate in timpul crizei anterioare conflictului armat : reamintirea integritatii Republicii si abolierea sclaviei.