Diplomația Americană în perioada 1820-1860. NAȚIONALISMUL

Cel putin la suprafata, nationalismul parea a se constitui intr-o forta unificatoare in Statele Unite de-a lungul sfertului de veac ce a urmat  anului 1820. Cu toate acestea , pana in 1845 nu s-a întreprins  de act foarte putin in vederea punerii in practica a declaratiilor  Doctrinei Monroe.  S-a preferat in schimb o expansiune pasnica ma ales datorita faptului ca disensiunile cu privire la problemele scalviei dadeau nastere unor tensiuni atunci cand discutiile se apropiau de un punct de decizie. Posibilitatea ca extinderea teritoriala sa afecteze echilibrul dintre statele pro si cele contra sclavajuluiii determiba pe politicieni sa trateze problema cu multa prudenta.

Totusi in urmatoarea decada presiunile interne si crezul puternic in destinul american au dat o nota mai beligeranta politicii externe a SUA. Astfel Statele Unite si-au extins teritoriul  pana in Pacific cu pretul unui razboi sangeros purtat cu vecinul ei . Regiunea vasta obtinuta in acest mod a fost cauza dezmembrarii gruparilor politice existente si , in final , a aruncat natiunea intr-un conflict secesional inversunat . Expansiunea inseamna nu doar migrarea a mii de familii ci si punerea in primejdie a  viitorului liber al Republicii.La inceput, constinentizarea  acestor consecinte a rezultat in dorinta de a realiza compromisuri referitoare la instaurarea sclavajului in teritoriu nou achizitionat , apoi insa hotararea de a nu ceda s-a dovedit a fi un factor periculos pentru mentinerea Unirii . 

Pentru a intelegepozitiile adoptate de catre politicienii americani in acesta perioada trebuie analizat  mai intai conceptul de nationalism in contextul american , fara a neglija interesele britanice in zona .

In prima jumatate de veac din existenta Republicii , nationalismul nu s-a bucurat de o dezvoltare pe o baza reala de mostenire comuna ;  singurele antecedente ce ar fi putut rezulta intr-un anume de unitate tineu de originea comuna - cea engleza, iar majoritatea americanilor erau nerabdatori sa respinga orice legatura cu Marea Britanie . 

Cu siguranta , coloniile ramase on emisfera vestica urmau sa intrerupa legaturile cu Europa la un moment dat. existau maniere diferite de a realiza acest lucru : prin rspandirea treptata a principiilor  republicane , prin migrarea populatiei de pe teritoiul SUA spre exterior, prin incorporarea continua de noi teritorii celor stapanite actualmente de catre Uniune sau prin formarea unei noi federatii.

In ceea ce priveste interesele si influenta britanica in America Latina trebuie subliniat avantajul pe care britanicii il aveau in fata americanilor. Primii au recunoscut independenta noilor republiciin ianuarie 1825, grabindu-se saintensificen relatiile economice si politice cu acestea . In schimb SUA  a actionat lent. New York-ul nu se bucura de o pozitie la mare cu mult superioara celei detinute de Liverpool , fapt care sa-i permita inlaturarea suprematiei britanice in diplomatie, in disponibilitatea de a investi capital si materii prime .Chiar daca relatiile comerciale dintre SUA si celelalte republici s-au imbunatatit in anii `30, pe masura ce obiceiul de a bea cafea lua amploare , politica americana s-a caracterizat in continuare printr-un calm constant . In general americanii nu au dat semne ca ar fi interesati de tinuturile din Sud si nici de vecinul din Nord , anuland si cele mai slabe incercari de a adopta pozitii belogerante . Un exemplu concludent a fost in anul 1837, cand voluntarii din Vermont si New York au traversta granita in Canada pentru a participa la o rebeliune ce izbucnise aici.Insa atunci cand britanicii au invadat teritoriul SUA , omorand un american si distrugand vasul Caroline ce transporta provizii peste raul Niagara , administratia Van Upshur l-a obligat pe Tyler sa numeasca un nou secretar de stat. Un geniu al optiunilor gresite , el l-a numit in functie pe John C. Calhoun.

Rezultatul imediat a fost respingerea tratatului de anexare a Texasului, acesta nereusind sa intruneasca majoritatea de 2/3 din voturile senatorilor.

Ceea ce constitue inca un exemplu clar al atitudinii conciliatorii americane a fost pozitia adoptata in timpul stabilirii definitive a frontierei de Nord- Est . Britanicii  doreau corectarea liniei de granita stabilita prin Tratatul din 1783 astfel incat in forma finala acesta sa le permita construirea unei soselemilitare de la Halifax si St. Lawrence  a inghetat. Intarzierea inregistrata in trasarea frontiereai a provocat in 1838 si 1839 o serie de altercatii intre locuitorii din Maine si cei de pe teritoriul canadian, altercatii cunoscute sub numele de Razboi Aroostook.

Accentul pus pe necesitatea mentinerii pacii a cantarit mai mult decat amintirea frustrarilor si pierderilor provocate de razboiul din 1812, reflectand de asemenea o recunoastere a legaturilor intime cu Marea Britanie , legaturi ce se dezvoltasera incepand cu 1815.

Indiferent de administratia care s-a aflta la putere in cele doua decade scurse dupa 1825,s-a conturat foarte clar dorinta evitarii unui razboi si concomitent s-au inregistrat eforturi  in vederea stabilirii unor relatii comerciale armonioase . Acordul comercial cu Indiile de Vest britanice, semnat in 1830, intelegerea referitoare la pretentiile SUA fata de Franta pentru distrugerile provocate de catre cea din urma in timpul razboiului nedeclarat din 1789(1831) si conventia cu Marea Britanie incheiata in 1842 cu privire la dreptul statelor de a cauta vase suspecte de comertul cu sclavi,care operau sub pavilonul altor  natiuni ; toate acestea erau dovezi graitoare ale intentiei ferme de a evita conflictul.